Diseminare Erasmus+ Évreux, Franța – noiembrie 2025
În perioada 17–21 noiembrie 2025, 2 cadre didactice de la Colegiul Economic ‘Virgil Madgearu’, Galați, Cojocaru Carmen și Căpățînă Mihaela au coordonat un grup de 8 elevi, Chirică Stefano Alexandro, Dan Ioana, Floroiu Iulia Maria, Lupu Beatrice Crina, Tacu Briana Alexandra, Tufă Roberto Ionuț, Grosu Răzvan Ștefan și Trăilă Ștefan Justin în cadrul unei mobilități de grup Erasmus+, organizată la Institution Notre Dame Saint François, în Évreux, Franța.
Activitățile s-au desfășurat în cadrul proiectului 2025-1-RO01-KA121-SCH-000339215 – Erasmus+ Educație Școlară, având ca temă Dezvoltarea competențelor de management individual și de grup. Pe parcursul mobilității, elevii au fost implicați într-o varietate de activități interactive și creative, desfășurate alături de colegii francezi. Una dintre cele mai apreciate activități a fost Scavenger Hunt în orașul Évreux, care a combinat explorarea patrimoniului local cu lucrul în echipe mixte, dezvoltând spiritul de orientare, colaborarea și comunicarea în limba engleză și franceză.
Dimensiunea artistică și interculturală a mobilității a fost evidențiată prin participarea la un atelier de pictură și colaje interculturale, unde elevii și-au exprimat creativitatea și au reflectat, prin artă, asupra diversității culturale europene. De asemenea, activitatea de scriere creativă – Pyramid Poem le-a oferit oportunitatea de a-și dezvolta competențele lingvistice și de a-și exprima emoțiile, valorile și identitatea culturală într-un mod original. În completarea activităților educaționale, elevii au participat la Wordwall quizzes, exerciții interactive care au consolidat noțiuni dobândite pe parcursul mobilității, într-o manieră atractivă și motivantă.
Această experiență Erasmus+ a contribuit semnificativ la dezvoltarea personală și academică a elevilor, oferindu-le oportunitatea de a învăța într-un mediu multicultural, de a-și îmbunătăți competențele de comunicare, creativitatea și spiritul de echipă, precum și de a înțelege mai bine valorile europene ale cooperării, respectului și diversității.


