Profesori ai Colegiului Economic „Virgil Madgearu” Galați în experiență europeană
Participarea la programul de Job Shadowing din Soverato, Italia
prof. Lixandru Cristina, prof. Neculiţă Emanuela,
prof. Dragu Ionica, bibl. prof. Neacşu Alina Marilena
În perioada 3–7 noiembrie 2025, un grup de profesori ai Colegiului Economic „Virgil Madgearu” Galați a participat la un amplu program internațional de job shadowing, desfășurat în localitatea Soverato (regiunea Calabria, Italia), sub coordonarea Associazione Culturale JUMP – Gioventù in riSalto. Activitatea a făcut parte din proiectul european „Observing Italian schools for the development of a common European framework of cooperation – High school education with focus on accountancy/economics and administration/administrative law” și a avut ca obiectiv consolidarea competențelor profesionale prin observarea directă a sistemului educațional italian.
Programul, derulat la Villa Gabriella International, sediul administrativ și educațional al organizației JUMP, a oferit cadrelor didactice române oportunitatea de a descoperi modele de predare moderne, de a compara diferite abordări curriculare și de a analiza modul în care școlile din Italia sprijină formarea elevilor în domeniile economic, financiar și administrativ.
Programul a debutat cu o sesiune introductivă, în cadrul căreia profesorii români au făcut cunoștință cu echipa JUMP și cu participanți din alte țări europene. Atmosfera prietenoasă, dinamismul formatorilor și interesul comun pentru dezvoltarea profesională au creat premisele unei colaborări autentice.
Prima activitate a fost o activitate de tip team building în aer liber „Outdoor Mission Impossible”, concepută pentru familiarizarea participanților cu specificul cultural al zonei, cu tradițiile și istoria locală. De-a lungul exercițiilor, cadrele didactice au fost provocate să rezolve sarcini, să coopereze și să interacționeze cu membrii internaționali ai grupului, exersând comunicarea interculturală și dinamica de echipă.
Tot în cursul primei zile, profesorii au participat la atelierul „Experience Italy: Language, Culture and Food in the Calabria Region”. Sesiunea a îmbinat prezentări culturale, schimb de perspective și discuții despre rolul patrimoniului local în educație, completând experiența cu un moment culinar dedicat gastronomiei italiene.
Seara, participanții au luat parte la primul moment social al săptămânii, în locaţia La Pecora Nera, unde dialogul, socializarea și schimbul de impresii au consolidat relațiile dintre profesori și traineri.
A doua zi a fost dedicată primei sesiuni de observație directă la liceul economic „ITE Calabretta”, instituție cu profil similar colegiului nostru. Profesorii au fost întâmpinați de profesoara Maria Muscara, gazda și mentorul mobilității, care a facilitat accesul în clase și explicarea structurilor curriculare italiene.
Timp de câteva ore, cadrele didactice au urmărit activități la clasa a XI-a – profil economic și administrativ, observând metodele de predare, modul de organizare al lecțiilor, interacțiunile profesor–elev, evaluarea formativă, dar și nivelul tehnologic al școlii. De asemenea, profesorii au avut ocazia să discute cu elevii locali și să descopere perspectivele acestora asupra învățării.
Ziua a continuat cu o excursie culturală în Soverato Superiore, un vechi sat italian cu străduțe înguste, arhitectură medievală și priveliști spectaculoase asupra Golfului Squillace. Vizita a reprezentat un prilej de conectare cu istoria locului, de reflecție asupra importanței educației nonformale și de înțelegere a modului în care patrimoniul local poate deveni resursă didactică.
A treia zi a îmbinat observația la clasă cu un amplu atelier interdisciplinar dedicat managementului stresului, organizat pe malul mării. Profesorii au participat la activități precum:
exerciții de mindfulness, „the circle of life”, o analiză reflexivă asupra echilibrului personal și profesional, tehnici de respirație și relaxare, crearea unei mandala, simbol al colaborării și al armoniei.
Cu participarea unor profesori din Germania și Belgia, atelierul a devenit un spațiu de dialog european despre sănătatea emoțională a cadrelor didactice și despre importanța educației outdoor în școlile moderne.
În aceeași zi, programul de job shadowing a continuat cu vizite în două clădiri ale școlii italiene, sediul central și Succursala, unde profesorii au observat diferențe de organizare, spații educaționale adaptate și diversitatea instrumentelor utilizate în predarea disciplinelor economice.
În a patra zi, cadrele didactice au participat la o nouă sesiune extinsă de observare la ITE Calabretta, de această dată pe durata a cinci ore, urmărind structura completă a unei zile de curs pentru elevii italieni. Profesorii au analizat: modul de integrare a disciplinelor de contabilitate, economie și drept administrativ; utilizarea platformelor digitale în predare; dinamica grupului clasă; strategiile de motivare a elevilor; modalitățile de evaluare formative și sumative.
După-amiaza, mobilitatea a inclus a doua excursie tematică, într-un sat tradițional de pe coasta calabreză (loc păstrat ca surpriză în program), unde participanții au servit cina într-o trattorie locală, bucurându-se de preparate tradiționale și de atmosfera tipică a regiunii.
În ultima zi, profesorii au revenit la ITE Calabretta pentru întâlnirea finală cu elevii și profesorii italieni. Activitatea a inclus realizarea unor fotografii de grup, discuții despre experiențele acumulate și un moment simbolic de rămas bun. Mobilitatea s-a încheiat cu o vizită la târgul local săptămânal, unde participanții au putut observa dinamica economică a comunității și au interacționat cu producătorii locali.
După-amiaza a cuprins o sesiune de reflecție și feedback, în care profesorii au analizat competențele dobândite, impactul activităților interculturale și posibilitățile de integrare a bunelor practici italiene în activitatea didactică de la Galați.
Impactul mobilității asupra cadrelor didactice de la Colegiul Economic „Virgil Madgearu” Galați
Participarea la acest program a reprezentat o experiență de învățare complexă, care a contribuit la:
Dezvoltarea profesională
Profesorii au descoperit metode de predare moderne, exemple de integrare a tehnologiei în lecții, strategii de motivare și abordări europene în formarea competențelor economice.
Întărirea cooperării internaționale
Activitățile comune cu profesori din Italia, Germania și Belgia au favorizat schimbul de bune practici, identificarea unor provocări comune și consolidarea unei rețele profesionale europene.
Dezvoltarea competențelor interculturale
Excursiile tematice, atelierele culturale și interacțiunile informale au contribuit la o mai bună înțelegere a diversității europene și la promovarea dialogului intercultural.
Creșterea calității actului educațional
Experiențele trăite vor putea fi valorificate în proiecte școlare, activități extracurriculare, cluburi educaționale și în orele de specialitate, aducând plus valoare procesului instructiv-educativ din cadrul colegiului.
Programul de job shadowing din Soverato a reprezentat nu doar o mobilitate Erasmus, ci o veritabilă școală de formare europeană, în care profesorii Colegiului Economic „Virgil Madgearu” Galați au avut acces la modele educaționale moderne, la schimburi interculturale autentice și la experiențe profesionale valoroase. Reîntorși în țară, aceștia devin multiplicatori ai învățării, contribuind la dezvoltarea instituției și la formarea unei generații de elevi capabili să înțeleagă și să participe la realitățile economice ale Europei contemporane.

